Cititi cu atentie aceasta poveste reala de dragoste. Este mult diferita de criteriul “mult important” al fetelor noastre senine. Este dragostea unei frumuseti irezistibile interioare. Un barbat care a privit nu la calitatea exterioara a sotiei sale ci la virtutiile si amprenta harului pus de Dumnezeu in ea.
______________________________________________
In cartea lui, Mortal Lessons’, doctorul Richard Selzer scrie:
Stau langa patul unei tinere femei cu chipul brazdat de traumatisme postoperatorii si gura deformata intr-un rictus paralitic, ca de clovn. O artera terminala a nervului facial, cel atasat muschilor gurii, i-a fost sectionat. Afectiunea este ireversibila. Chirurgul i-a urmarit cu rigurozitate conturul organic; va asigur de asta. Cu toate acestea, pentru a-i indeparta tumoarea din obraz, am fost nevoit sa tai artera respectiva.
Tanarul ei sot se afla, de asemenea in camera. El sta de partea cealalta a patului si amandoi par cufundati in lumina slaba a lampii, izolati de mine, in intimitate. Cine sunt ei ma intreb, el si aceasta gura pe care o stalcisem in operatii, privindu-se si atingandu-se cu atata daruire si nesat?
Tanara intreaba :
- Gura mea va ramane asa pentru totdeauna?
-Da, ii raspund eu. Din cauza ca nervul a fost sectionat.
Da din cap si ramane in tacere. Insa tanarul zambeste.
-Mie imi place, spune el. E simpatica.
Dintr-o data imi dau seama cine e acest tanar.Inteleg si imi cobor privirea. Nu poti fi indraznet in prezenta unui zeu.Fara sa-i pese catusi de putin, se apleaca sa-i sarute gura stramba, iar eu sunt indeajuns de aproape cat sa vad cum isi schimonoseste buzele pentru a i le intalni pe ale ei, pentru a-i arata ca sarutul lor a ramas acelasi.
De cand am citit acest pasaj, imaginea sotului contorsionandu-si buzele pentru a-si saruta sotia paralizata a ajuns sa ma urmareasca.Ceva parea sa imi scape, insa pana cand intr-o zi rugandu-ma mi-as revenit in minte, ca o explozie, violenta petrecuta pe un deal langa zidul vechiului Ierusalim. Trupul schilodit al Fiului atarna expus in batjocura lumii.E considerat un blasfemiator al lui Dumnezeu si un amagitor de oameni.Sa moara asadar, in dizgratie!Prietenii i s-au facut nevazuti, onoarea ii este terfelita, numele i-a ajuns de rasul lumii. A fost parasit de Dumnezeul Sau. Lasat cu desavarsire singur. Scoateti-l din orasul sfant, inapoi pe cararile celor de teapa Lui.Hristosul vagabond este imbrancit, impins, lovit si scuipat, ucisi si ingropat printre cei de acelasi neam.
“Pe Cel ce n-a cunoscut nici un pacat, El L-a facut pacat penrtu noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El: ( 2 corinteni 5:21). Fiecare forma de pacat, laolalta cu consecintele acestuia, bolile si suferintele de tot felul, dependenta de droguri, alcoolismul, relatiile ruinate,nesiguranta, ura, pofta,mandria, invidia, gelozia, cancerul, bolile de oase, artrita si asa mai departe au fost traite si purtate de cel care “era asa de dispretuit ca iti INTORCEAI FATA de la El, si noi nu L-am bagat in seama” ( Isaia 53:3). si care a trait genunea agoniei dincolo de orice inchipuire:
” Adica Dumnezeu era in Christos , impacand lumea cu Sine, netinandu-le in socoteala pacatele lor, si ne-a incredintat noua propovaduirea acestei impacari” ( 2 corinteni 5;19). Isus Christos, tintuit pe lemn ne-a purtat durerea intru pacea Harului Sau. El a facut pace prin sangele Lui pe cruce. ( vezi Coloseni 1:20).
ISUS CHRISTOS – a ajuns pe culmile singuratatii. In trupul Sau frant ne-a purtat tuturor pacatele, despartirile si pierderile, inimile zdrobite, ranile duhului care refuza sa se mai inchida, toate experientele nefericite ale barbatilor, ale femeilor si ale copiilor din toate timpurile.
ISUS ESTE DUMNEZEU. Am fost creati, cu totii, din tarana sarutata de Gura Sa. Ce vom spune in fata acestei revarsari de iubire? Cum vom raspunde? Iubirea lui Christos si Evanghelia Harului ne cheama, inainte de orice la a lua o hotarare personala, libera si neconventionala. A raspunde inseamna a recunoaste ca altul a luat initiativa si a facut invitatia. Deschiderea celuilalt a facut ca raspunsul sa devina necesar.
Prin rugaciune, ISUS ne domoleste, ne invata sa ne numaram bine putinul zilelor si ne daruieste Intelepciune. ne dezvaluieste faptul ca suntem atat de prinsi in ceea ce pare URGENT ( in loc sa facem ce este IMPORTANT) incat trecem cu vederea ce este esential. El ne vindeca de sovaiala si ne elibereaza de tirania falselor termene-limita si a propriei miopii.
RASPUNSUL nostru fata de dragostea lui ISUS reclama incredere. Ne bazam in viata pe autobiografia noastra plina de realizari ( religie, fapte bune, ritualuri,frecventarea bisericii) sau pe Evanghelia Harului?
Harul ne spune ca suntem acceptati asa cum suntem. S-ar putea sa nu fim genul de oameni care ne dorim sa fim,s-ar putea sa fim departe de scopurile pe care ni le-am propus, s-ar putea sa avem la activ mai multe esecuri decat succese, s-ar putea sa nu fim bogati sau puternici sau spirituali, s-ar putea sa nu fim nici macar fericiti INSA suntem acceptati de Dumnezeu, tintuti in mana Lui. Aceasta este fagaduinta Sa in ISUS Christos, o fagaduinta mai presus de orice indoiala”.
Cei care isi spun ca vietile lor nu sunt decat o grava dezamagire in Ochii lui Dumnezeu au nevoie de o incredere enorma si de o convingere deplina, incrancenata, pentru a accepta faptul ca dragostea lui Christos nu cunoaste nici o umbra de schimbare sau subrezire.
Cand ISUS a spus : VENITI LA MINE, TOTI CEI TRUDITI SI IMPOVARATI”, El a stiut dintr-unceput ca vom obosi, ca ne vom pierde curajul si vointa de a pasi mai departe pe cale. Aceste cuvinte sunt o marturie emotionanta in sprijinul naturii umane ale lui ISUS. El nu avea o viziune romantica asupra uceniciei. Stia ca A-L urma presupune o atitudine tot atat de putin sentimentala pe cat e necesitatea datoriei implinite si tot atat de solicitanta pe cat e iubirea. Stia ca durerea fizica, pierderea celor dragi, esecul, singuratatea, respingerea, abandonul si tradarea ne vor secatui sufletele; ca va veni ziua cand credinta nu ne va mai fi imbold, sprijin si mangaiere; ca rugaciunea va parea sa nu-si mai gaseasca ecoul in realitate si sa nu mai duca niciunde, ca vom striga, la un moment dat impreuna cu Teresa de Avila:
“Doamne, daca asa iti tratezi prietenii, nu e de mirare ca ai asa de putini”
Evrei 4:15-16- :”N-avem un Mare Preot care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre; ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat. Sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si vom gasi har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie”.
Un poet scria ” Dorinta de a fi iubit este ultima iluzie; renunta la ea si vei fi liber” Asa cum rasaritul credintei necesita un apus al fostei credinte, la fel si zorii increderii necesita renuntarea la consolarile spirituale si la garantiile palpabile dupa care tanjim. Increderea aflata la mila reactiei pe care o starneste este o incredere falsa.Totul esueaza in incertitudine si neliniste. Cutremurat de nesiguranta, ucenicul staruie in a primi dovezi de la Domnul cum ca afectiunea lui este impartasita. Daca nu le primeste se simte frustrat si incepe sa aiba banuiala ca relatia lui cu ISUS s-a incheiat sau ca nu a existat niciodata.
Daca primeste consolare capata incredere -insa doar pentru o vreme. Cere alte si alte dovezi- fiecare mai putin convingatoare decat cea precedenta. In cele din urma nevoia de incredere moare fie si numai din pricina acestor asteptari inselate. CEEA CE UCENICUL nu a invatat este ca incurajarile palpabile oricat de valoroase ar fi nu pot genera incredere. Domnul ISUS ne cheama sa renuntam la sinele care-si cultiva autonomia printr-o increde in sine nezdruncinata. Atunci cand incetam sa mai tanjim, isi face aparitia si increderea.
Misterul inaltarii lui ISUS la ceruri ascunde o lectie importanta . El le-a spus ucenicilor: ” Totusi, va spun adevarul:Va este de folos sa Ma duc”( Ioan 16:7). De ce? Cu ce le-ar fi de folos ucenicilor plecarea lui ISUS? Cu aceea ca, nemaifiind pe pamant, in mod vizibil, nu mai exista pericolul ca acestia sa se ataseze excesiv de vederea trupului Sau si sa renunte la certitudinea credintei pentru a se sprijini pe dovezile palpabile ale simturilor. A-l vedea pe ISUS in trup era un lucru bun, insa ” ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut” (Ioan 20:29).
Complacandu-ne in vinovatie, remuscare si rusine din pricina pacatelor noastre din trecut, fie ele reale sau inchipuite desconsideram Darul Harului lui Dumnezeu.
Preocuparea pentru sine este intotdeauna o componenta majora a vinovatiei si a incriminarii nesanatoase. Ne tulbura viata afectiva , pe fondul unor tendinte autodistructive, ne fereca in citadela inexpugnabila a eului,ne aduce in pragul depresiei, al deznadejdii si substituie prezenta plina de compasiune a lui Dumnezeu. Limbajul vinovatiei nesanatoase este aspru. Este pretentios, critic, respingator, acuzator, dojenitor, reprobator. Crestinii sunt socati si oripilati atunci cand esueaza. Vinovatia nesanatoasa este absolut coplesitoare. Oamenilor curpinsi de vinovatie li se pare ca se prabuseste cerul pe ei.
DA! ne simtim VINOVATI pentru pacate, insa vinovatia nesanatoasa este una care, odata ce greseala savarsita a fost recunoscuta, cu toata parerea de rau, lasa locul libertatii de a accepta darul iertarii. Vinovatia sanatoasa se concentreaza pe intelegerea faptului ca totul a fost iertat, ca raul a fost rascumparat.
Cu totii avem umbre si secrete rusinoase. Sa nu uitam insa ca exista ceva mai mare decat noi in aceasta lume si ca aceasta realitate este plina de har si mila, rabdare si pricepere. Indata ce viata noastra cauta mai curand spre bunatatea acesteia si mai putin spre rautatea noastra, iar intrebarea “CE AM FACUT”? se transforma in ” CE POATE FACE EL”?, putem fi eliberati de remuscari, minune a minunilor, te poti ierta pe tine insuti pentru ca esti iertat de Dumnezeu, te poti accepta pe tine insuti pentru ca esti acceptat si poti incepe sa reconstruiesti cu Dumnezeu acolo unde odata ai daramat. Exista har pentru orice necaz. Acest har este secretul capacitatii de a ne ierta pe noi insine. Ai incredere in Dumnezeu.
” Crestinismul ia fiinta atunci cand oamenii accepta cu o incredere nezdruncinata ca pacatele lor au fost nu doar iertate ci si uitate, spalate in sangele MIELULUI…” Un Crestin trist este un crestin fals, iar un crestin vinovat nu este deloc crestin”.
Cum putem raspunde NOI La Dragostea lui Dumnezeu demonstrata si aratata prin Jertfa Fiului sau Drag ISUS?
Fiecare sa isi cante dupa partitura inimii ” . Multumesc Doamne. Acest raspuns se afla in inima ta…da chiar si in inima ta. Trebuie doar sa fii cu inima plina de recunostinta si sa apreciezi HARUL, bunavointa plina de dragoste al lui Dumnezeu si Evanghelia Harului. ( nu sa traiesti o viata batandu-ti joc de har).
Multumesc Doamne, pentru buzele Tale care s-au schimonosit pentru a se potrivi fiintei mele pacatoase; pentru ca nu m-ai judecat dupa saracacioasele mele fapte bune, ci dupa dragostea Ta, care este darul Tau pentru mine; pentru iertarea coplesitoare si penrtu rabdarea TA infinita fata de mine, pentru ca exista oameni care au daruri mai multe decat mine, si pentru onestitatea de-a recunoaste ca sunt un pacatos. Cand va cadea ultima cortina si ma vei chema acasa, as vrea ca ultimele cuvinte soptite pe pamant sa fie un strigat din toata inima: Multumesc Doamne
